joi, 12 iunie 2008

"What the Bleep Do We Want?"

... serios, mă chinuie întrebarea asta de ceva timp, niciun raspuns nu m-a satisfacut pana acum, întrebarea asta mi-au adresat-o mai mulţi, mi-am pus-o eu însămi în repetate randuri şi în diverse perioade ale vieţii şi de fiecare dată dezamagirea a fost cruntă - habar nu aveam... pentru ca totuşi e o intrebare capitală, funcţie de răspuns, viaţa poate lua o întorsătura sau alta şi neştiind răspunsul la această întebare mă minunam de ce ma las purtată de valuri... ce ne face sa cautam compania unor oameni? ce ne determină să acceptăm o situaţie inacceptabila altfel? ce ne impinge să depăşim liniile de demarcaţie între moral si imoral?
Si poftim revelatia, lucrurile sunt ceva mai complexe, sau mai simple, daca vreţi decât "barbatii vor sex, iar femeile dragoste"... s-ar putea sa fie valabilă doar pentru mine, dar am intalnit persoane care căutau acelaşi lucru şi pe care nu i-am înteles atunci, îi inteleg acum... raspunsul e "emoţia". Ne trezim intr-o bună zi amorfi, incapabili de o emoţie vie, totul pare searbăd si fără consistenţă, aparent fără logică, fără sens... ne trezim cu goluri in plex, cu mintea şui, cu vise spulberate şi cu direcţia "mutată"... atunci căutăm febril "emoţia", o confirmare a faptului că suntem vii, că suntem capabili de fapte mătreţe, că durerea fizică provocată de emoţia răscolitoare şi devastatoare este bună.

6 comentarii:

vladimir spunea...

Da, emotia e cea care conteaza, ea e "responsabila" pentru disconforturile si exaltarile noastre...E cea care nu ne lasa cu pisica-n congelator, ne face sa o punem repede in pamant!
Emotia daca nu o mai avem - ne ingropam, restul e degeaba. Cine are copii prin preajma, sa invete de la ei sa fie autentici, simpli in comunicare, agili si plini de bunavointa...

Oxana spunea...

Vladimir, hartistii, din cate imi pot da eu seama (nu ca as fi una dintre ei, am incercat dar nu mi-a iesit figura) sunt mari consumatori de emoţii, e materia lor primă din care fabrică produse de artă finite... prestaţiile mele artistice pe scenă erau lamentabile, fie că eram paralizată de emoţie, fie că puneam prea puţin "suflet"... emoţia tebuie, prin urmare, dozată...

vladimir spunea...

Ei, daca ajungi sa o dozezi - incepi sa minti! Factice. Or, nu poate fi nimic mai disgratios si mortifiant decat emotia "dozata", echilibrata, prescrisa, controlata...

Oxana spunea...

oi fi avand eu un suflet mai primitiv care nu stie sa-si gospodareasca emotiile... cand pun stapanire pe mine am nevoie de un paratrasnet prin prejma, tocmai de aceea mi le reprim fara indurare... sunt curioasa daca s-au scris carti pe tema managementului si controlului emotiilor... am citit candva un tratat de psihologie a pasiunilor, e patologica treaba...

vladimir spunea...

Si totusi, cand ai de gand sa continui? Sau ai abandonat acest project?

Oxana spunea...

Vladimir, ma intebam si eu acelasi lucru si zau ar fi penibil sa gasesc o scuza gen "nu mai am timp", dar vreau sa cred ca atunci cand voi reveni chiar voi avea despre ce scrie... pana una alta - va citesc pe voi.
pupice.