Basarabeni depre România

La tema dată dată vă propun un interviu cu binecunoscutul critit de artă şi eseist Vladimir Bulat, care nu mai are nevoie de nicio prezentare în plus, numele lui vorbind de la sine.

Este România un model cultural de referinţă pentru elita culturală din Basarabia?
O fi, dar eu nu-l văd deloc! Marea problemă a basarabenilor, unionişti sau potrivnici acestei idei, este ca ei sunt suficienţi sieşi, că nu prea acceptă să se raporteze la modele. Oricare ar fi acelea: româneşti, ruseşti, bizantine, sovietice...Vorbesc despre realitatea pe care o scrutez zi de zi. De aceea, este oarecum îndreptăţit "moldovenismul" lui Voronin (hrănit din umbră de Mark Tkachiuk, eminenţa cenuşie a regimului Voronin!), căci este alimentat copios de paranoia fals intelectuală a aşa-zisei elite intelectuale de pe malurile Bâcului...şi când spun elită, ma refer la "dinozaurul" cel cu multe capete, chipuri ce se numesc: Lari, Vieru, Cimpoi, Roşca, Dabija, Matcovschi şi o bună parte a USM! Mi-e indiferentă toată zbaterea lor, căci e contraproductivă şi falsă. Care este eficienţa întregului lor efort din ultimii 18 ani? Câte pietre au pus aceştia la apropierea de hotarele României?

De fapt, ce le poţi cere unor oameni care au fost produsul intelectual al regimului criminal sovietic, cum se pot ei adapta noilor realităţi? Integrarea în România nu va face decât să le complice şi mai mult existenţa şi aşa destul de încurcata şi avariata...La ce ar folosi o concurenţă în plus?

Un "model de referinţă" nu a rămas decât problema biologica a supravieţuirii. Jalnic. Sincer, aş vrea să greşesc, dar…
Referitor la elita tânără şcolită în România şi Occident, pentru că tot ai insistat asupra acestui aspect, câtă lume şcolită în afara Moldovei activează acum în domeniul culturii la Chişinău?

R.Moldova rămâne locul de întâlnire a Estului cu Vestul. Câştiga careva confruntarea?
Din Vest Moldova a "împrumutat" prostul gust şi casele mari, fără personalitate, sterile, cu "evro-remontul" lor cu tot...Altceva? Limba pretins engleză, învăţată la MTV şi filmele hollywoodiene cu monştri şi proşti siliconaţi. Din România… am văzut ceva teribilisme în interiorul grupului Human Zone, folosind clişee verbale şi cuvinte din limbajul argotic al străzilor bucureştene, dar aceste "implanturi" eu le consider inutile, forţate şi ridicole. Aş vrea să aud argoul specific chişinăuean, dacă tot se recurge la astfel de tertipuri lingvistice... Din Est avem tineri cu conştiinţa imperială, în timp ce noi noi ne plângem de milă! Ar trebui sa arătăm mereu că nu suntem aşa cum ne văd ei, deci au o viziune greşită. Dar să ştii, că e hrănită copios de majoritatea dintre moldoveni...

Spuneai mai sus că moldovenismul lui Voronin este oarecum îndreptăţit...
Cele două perspective se întrepătrund: „moldovenismul” şi „minoritatea moldovenească” – ambele construcţii artificiale, intelectual-ideologice. Dar nu lipsite de oarece temei. S-a intenţionat cu adevărat crearea unei naţiuni cu acest nume, dar nu s-a reuşit. KGB nu a reuşit! Ceea ce face acum Voronin, nu face decât exerciţiul unei jalnice mimicrii, să transmită sub alte forme aberaţia unui eşec. Iar populaţia măruntă marşează – sunt sigur, de o manieră incoştientă – pe acest discurs oficial. Că nu are altă ofertă în care să creadă. Moldovenii nu au avut de ales în istorie, alţii au decis în locul lor, iar ei au dat tacticos din cap. Scrierile lui Druţă, Vasile Vasilache, Ion Constantin Ciobanu, Nicolae Vieru, Lidia Istrati ş.a. ne arată cum a fost ţăranul moldovean. Dar poate că imaginea asta este rodul manipulării scriitorilor, implicit, a regimului? Ei bine, posibila distanţă între ceea ce ştim şi ceea ce este (sau poate fi) cu adevărat – irigă imaginarul ideologico-politic, şi crează confuzia necesară unei amânări la nesfârşit a soluţionării realelor probleme ale regiunii, indiferent cum îi spunem acesteia: Basarabia, RM, regiunea autonomă în cadrul României...Marea problemă aici nu sunt autorităţile, puterile care se duc, se succed, guvernele mai mult sau mai puţin competente, ci apatia cronicizată (endemică?) a populaţiei. Fireşte că cei care au mai multă conştiinţă vor pune mai tranşant întrebări, mai rapid, dar din păcate, nu sunt moldovenii cei care le formulează cel mai coerent şi de o manieră stringentă, de neamânat.

Ideea de Unire cu siguranţă nu a murit definitiv, cred eu, ci are nevoie doar de o nouă retorică. Daca am presupune că şi ideile au o viaţă a lor, cum ar arăta viaţa ideei de Unire? Dacă ar fi la secţia de reanimare, întreţinută artificial în viaţă cu aparate, care ar fi şansele ei de supravieţuire şi de revenire în forţă?
Ideea de Unire, aşa cum au formulat-o înaintaşii noştri, în opinia mea, este imposibil de înfăptuit. Lumea globală nu mai are nevoie de state naţionale sau guvernate pe principii naţionaliste (Kosovo este un experiment, copt de multă vreme!). Deci, aşa cum pe fundalul unei confuzii totale a anului 1991 s-a ratat alipirea RM la România – pentru că nu a existat (nici acum nu există!) o elită capabilă să privească vizionar necesitatea acestui act - , acum nu mai sunt condiţii prielnice pentru aşa ceva. Lumea globală are nevoie de pieţe de desfacere, nu de conflicte etnice, religioase, ideologice. Petrol şi gaze, nu limbă naţională şi poezie...RM a ratat şansa de a fi fost azi în UE, dar dacă e sau nu o ratare, o va arăta viitorul României...

Conglomeratele de naţiuni sunt considerate, în general, (de sociologi) locuri de efervescenţă culturală, locul unde se întamplă marile interferenţe, marile schimburi culturale, locuri de emergenţă a inovaţiilor, armoniei inter-etnice şi inter-culturale. Prin urmare, R. Moldova ar putea fi un astfel de loc... este, nu este, de ce nu este?
Chiar dacă ideea asta a mea nu este prea bine primită (nici privită), eu susţin că spaţiul dintre Prut şi Nistru formează (şi asta de foarte multă vreme) un „conglomerat” de etnii, şi nu sunt puţine: români/moldoveni, ukraineni, ruşi, evrei, bulgari, găgăuzi, ţigani, lituanieni, tătari, germani...Tocmai de aceea, nu am privit niciodată cu ochi buni „reliefarea” excesivă a moldovenilor, numai pentru că sunt cu procentul cel mai mare. Prefer şi agreez inversiunea: puţini, da’ buni! Mi-este foarte clar că fraza asta mă va împinge la „stâlpul infamiei”, dar nici nu pot călca în picioare ceea ce e o evidenţă! Nu vreau să contribui şi eu la acea imagine, de care pomeneam mai sus, care deformează bunele vecinătăţi, cu cei care populează acea limbă de pământ. Există o sumedenie de oameni interesanţi acolo, în diferite zone, dar ei stau pitiţi, timoraţi, docilizaţi...majoritatea dintre ei nu sunt moldoveni, tocmai de aceea – rămân în conul de umbră. Cum îi putem scoate la lumină? Simplu: considerându-i egalii noştri, dându-le şanse să se manifeste, să spună, să scrie, să expună, să fie în comuniune cu noi, românii basarabeni. Altfel nu văd cum poate fi pace în acel teritoriu. Ce mare lucru am făcut noi că am decretat „limba moldovenească” acum aproape două decenii, dacă aceasta pur şi simplu nu există?! Este pură ficţiune, fata morgana, aburi de-asupra Saharei, cum ar veni...În anii’70 limba română era mai prezentă la Chişinău decât e azi. E suficient să vedem ce literatură se scria atunci, şi să fim ceva mai exigenţi faţă de cele „comise” azi. Prăbuşirea e clară, diferenţele – tulbură.