Proiecte de succes in 2 zile si mai ales nopti

Seful meu vrea multe proiecte. Afisam pe tabelul de bord 6 bucati. Pentru a face fata este cooptat in echipa de proiecte un coleg de la alt departament cu insistenta de a se tunde. Robert nu vrea nici sa auda de asa ceva si pune "piciorul in prag". Din 6 ramanem cu 4, dupa care pica al treilea. In privinta celui de-al treilea nu sunt lamurite chestiuni esentiale, cum ar fi daca se vrea intr-adevar acest proiect si mai ales de catre cine. Deci valabile 2. Ne impartim proiectele. Primul mult mai tehnic este incredintat colegului. Nu are habar ce trebuie sa faca, de unde sa inceapa si care ar trebui sa fie rezultatul final. Trainingul imi fura din timpul pe care trebuie sa-l dedic proiectului meu. Trasez obiective SMART, trec la activitati, bugete, clarificari privind justificarea necesitatii si a oportunitatii. Redactez cererea de finantare. Imi pica proiectul. Solicitantul nu obtine sprijinul Bucurestiului, esentiala pentru demararea proiectului.
Raman cu proiectul lui Robert, foarte bucuros ca a picat proiectul meu. Era pe punctul de a-si baga "picioarele" din nou. Nu a mai scris niciodata proiecte. E profund dezorientat si coplesit de complexitatea problemei. Face cateva drumuri pana la clientul bulgar din Bulgaria. Aduna informatii. Are norocul chior de a da peste un client la primul lui proiect disperat sa obtina finantare. Robert e profund miscat si impresionat de modul in care se misca bulgarii, cooperanti 110 la suta, vorba e vorba, deadline-urile sunt deadline-uri, deplasarile sunt eficiente la maxim. Pentru cineva lipsit de experienta Robert e super descurcaret. In schimb avem probleme cu partenerii romani. "Spre deosebire de romani, bulgarii sunt altfel..." logic si firesc. Retinem starea de confuzie totala a lui Robert cu o saptamana inainte de depunerea proiectului inainte sa-mi pice mie proiectul. De fapt, "panica" e cuvant potrivit. Era pe punctul de a renunta, dar ii " era" de bulgari, care "Jos palaria" meritau tot efortul. Mai avem la dispozitie un weekend si doua zile. Luni nu avem activitatile, doar bugetul care se tot modifica de la o ora la alta. Facem Gantt-uri, eliminam activitatile fara finalitati masurabile, trecem la descrierea propriu-zisa a activitatilor. Ni le impartim colegial. Punctul forte al lui Robert e limba engleza, limba in care tebuie sa redactam cererea si restul, spre deosebire de mine. Incercari timide am mai facut in trecut, dar nu singura de capul meu, ci supervizata de colegii mei vorbitori "fluenti" de engleza. Nu avem timp de traduceri, prin urmare trebuie formulat totul in engleza. Imi fac curaj si trec la English. Cu putina incredere in capacitatile mele "extraordinare" lingvistice. Stiam ca stiu engleza dupa ce am discutat cateva ore bune in trenul "Prietenia" cu un american canadian. A fost o revelatie, bai, stiu engleza. Acum am avut revelatia, bai, stiu sa scriu in engleza, evident cu ajutorul dictionarelor, translatoarelor si a spellingului incorporat in Word. Deci, acum si in engleza! Me, myself, speaking and thinking in english directly, de la butoanele propriului meu calculator in confortul propriului meu fotoliu de acasa si de la birou - ma simt ca in reclamele in care lucruri incredibile chiar se intampla la un pret modic si cu efort minim si in conditiile cele mai avantajoase posibile si evident datorita unor tool-uri ingenioase, in cazul meu, a dictionarelor on-line.
Il ghidez pe Robert pe pasi, incurcam pasii, o luam de la capat, refacem anumite chestii de mai multe ori, ne cramponam si ne impedicam de alte rahatzisuri, verific si rasverific, nu-mi bat sumele, se modifica bugetul, clientul roman vrea o modificare majora de buget, sarim peste cota alocata, taiem din altele, o jonglerie fantastica. Ne apuca pandaliile, insist asupra unei pauze, altfel riscam sa ajungem sa urlam unul la altul. Bulgarii ne dau alte vesti care iarasi ne da peste cap calendarul, esalonarea costurilor pe luni, diferente mari in procedurile de achizitii publice bulgaresti si romanesti. O luam iar de la capat. Batem pasul pe loc. Ne impartim iarasi treaba. Si ne dam intalnire pe messenger din confortul bucatariilor de acasa. Ma surprinde. Mintea ii lucreaza brici la ore extrem de mici, nu mananca litere ca mine si-mi da ca pe banda rulanta texte pentru asamblat. Pe mine ma apuca afurisenia si bat pasul pe loc in incercarea de a face bugetul pe activitati, nu-mi bat sumele! Ajung la o abrutizare cvasitotala vizavi de nevoile fizicului si ma transform intr-un robotel care atunci cand da eroare (mai rar pentru un robotel, dar ma rog, comparatia tine de lipsa componentei emotionale, a oboselii fizice la uzura si supraefort) reia actiunea over and over and over again. Ii dau sheeturile lui Robert pentru ca eu nu mai inteleg nimic. Dupa vreo 15 min gaseste eroarea - excelul imi ignora o anumita suma din anumite considerente. Se face aproape 5 dimineata. Ne declaram ambii morti si dam stingerea.
A doua zi de la capat. Clientul roman vrea alte echipamente decat cele initiale. Renuntam la unele si bagam echipamentele dorite (la capacitati mai mari si la preturi duble). Pana in ora 5 seara Robert trebuie sa ajunga in Bulgaria pentru a da toata documentatia la semnat. Sincer nu cred ca vom reusi, mi se pare foarte putin probabil sa reusim pana in 5-7 sau 10 seara. Nu putem sub nicio forma amana aceasta deplasare. TREBUIE sa finalizam pana in ora 5. Facem un plan de salvare. Dam tot si pedalam tare pe cererea de finantare, din anexe dam o parte, pentru restul vom da clarificari in faza ulterioara depunerii proiectului sau mai lucram si in noaptea aceasta ca dimineata sa avem dosarul complet si sa dam explicatii doar pentru hartiile nesemnate.
Robert il roaga pe un coleg sa-l duca cu masina pana in Bulgaria pentru ca nu e in stare sa conduca la halul de uzura si oboseala in care am ajuns. Ajung pe la 10 seara in Bulgaria. Evident uitand originalele la Bucuresti. Se intorc inapoi la Bucuresti, Robert ramane conectat pe Skype pentru asistenta, colegul pleaca cu originalele inapoi la bulgari si este intampinat la frontiera la 2 noaptea de bulgari pentru acte (ca intr-un film cu mafioti care se intalnesc noaptea sa faca schimb de geamantane pline cu bani si arme letale sau droguri). Seful bulgar ramane peste noapte sa semneze tot ce e de semnat, mai semneaza dimineata restul - produsele mele nocturne. In 3 ore suntem inapoi la birou, facem versiunea electronica a integului dosar si demaram spre Biroul Proiecte, fiind ultima zi de depunere a proiectelor.

Evident reusim sa depunem proiectul!!! Bulgarii ne fac poze, ne maimutarim la pozat si juisam, bulgarii sunt fericiti si noi suntem la fel de fericiti. Doar ca infernal de obositi. Si lihniti de foame.
Anyway. Bulgarii nu credeau ca vor depune proiectul, ambalandu-se abia pe ultima suta de metri, isi acordau prea putine sanse. Robert nu credea ca vom depune, dar nu vroia sa-i dezamageasca pe bulgari, care chiar au muncit pentru acest proiect si au fost extraordinari. Eu nu credeam ca vom depune dar ma motiva motivatia lui Robert si felul in care si-a asumat responsabilitatea. Nimeni nu a crezut!!! Si totusi, asumandu-ne responsabilitatea pentru ceilalti, am reusit! E adevarat ce se spune, unde-s multi puterea creste. Si nu neaparat din forta interioara a unuia dintre cei multi, ci atunci cand ne gandim la ceilalti.
Pentru mine personal a fost e experienta extraordinara. Forta multimilor, a uniunilor de idei, actiune si determinare e fantastica, aproape magica atunci cand te intalnesti cu ea si mai faci si parte din ea.

Cireasa de pe tort a acestei aventuri - proiectul a fost lecturat de catre o persoana cu experienta in proiecte tranfrontaliera. Parerea ei a fost ca e un proiect foarte bun, ok, spre deosebire de multe alte proiecte pe care le-a implementat, si evident scrise de alti consultanti. Prin urmare, ne-am facut treaba. Si ne-au crescut un pic urechile.

Hapiness

Fericirea: motivare pe care viaţa şi-o dă ei însăşi.

Fericirea este plăcere fără regret.

Lista cu dorinte

oi fi in perioada fasta a vietii, habar nu am, dar ma surprind cu toate dorintele implinite si cu altele care abia am apucat sa le "concep". Am inceput sa-mi privesc dorintele cu ceva mai multa circumspectie, al naibii sa fie, dorintele se mai si implinesc... secretul o fi sa nu-ti doresti lucruri imposibile, ah.. m-am prins pana la urma. Si nici macar nu a fost greu.
Si totusi imi voi face un efort de imaginatie, dorinte imposibile.. pana la urma acestea ne anima cel mai mult...
1. Unirea cu Tara... o dorinta perfect realizabila in conditiile in care acelasi lucru si l-ar dori nici macar sute de mii sau milioane, sunt suficienti cateva sute cu ceva greutate decizionala. Si cica se va intampla, totul e sa ajungem la acea varsta onorbila.
2. ... m-am si blocat, vroiam sa cer ceva de genul "sa fie pace in lume" ... fezabil? NU? trecem mai departe.
... si cam atat pentru umanitate.
sa trecem la sfera privata:
- as vrea sa pot rescrie pagini din istoria personala, am rasfoit azi in Diverta o carte care spunea urmatoarele "niciodata nu e tarziu sa aveti o copilarie fericita. te poti intoarce oricand in trecut pentru a-ti reinterpreta experientele".
- as vrea sa incerc senzatia de zbor live, nu doar in visele mele... sau cel putin senzatia de plutire, imi amintesc ca o data (demult) pentru o fractiune de secunda am avut impresia (si crediinta) ca pot pasi pe apa fara sa ma scufund, evident in secunda doi mi-am zis ca e imposibil, si totusi, daca? rog sa-mi confirme cineva.
- am inceput sa "vad" tot felul de semne, m-au si bulversat cateva dintre ele - exemple? am primit la un curs un pix care avea in relief pe capac doua lebede, simbolistica aparte pentru interpretarea fidelitatii ca fenomen - un mit destramat de ultimele cercetari in domeniu (genetic). Am fost singura care le-a remarcat, probabil unica pentru care cele doua lebede insemnau ceva... as putea sa ma fac cititoare de semne, desi sunt la indemana oricui, teoretic...
- si inca ceva... dintotdeauna mi-am dorit o iubire absoluta, inca o mai vreau...

"What the Bleep Do We Want?"

... serios, mă chinuie întrebarea asta de ceva timp, niciun raspuns nu m-a satisfacut pana acum, întrebarea asta mi-au adresat-o mai mulţi, mi-am pus-o eu însămi în repetate randuri şi în diverse perioade ale vieţii şi de fiecare dată dezamagirea a fost cruntă - habar nu aveam... pentru ca totuşi e o intrebare capitală, funcţie de răspuns, viaţa poate lua o întorsătura sau alta şi neştiind răspunsul la această întebare mă minunam de ce ma las purtată de valuri... ce ne face sa cautam compania unor oameni? ce ne determină să acceptăm o situaţie inacceptabila altfel? ce ne impinge să depăşim liniile de demarcaţie între moral si imoral?
Si poftim revelatia, lucrurile sunt ceva mai complexe, sau mai simple, daca vreţi decât "barbatii vor sex, iar femeile dragoste"... s-ar putea sa fie valabilă doar pentru mine, dar am intalnit persoane care căutau acelaşi lucru şi pe care nu i-am înteles atunci, îi inteleg acum... raspunsul e "emoţia". Ne trezim intr-o bună zi amorfi, incapabili de o emoţie vie, totul pare searbăd si fără consistenţă, aparent fără logică, fără sens... ne trezim cu goluri in plex, cu mintea şui, cu vise spulberate şi cu direcţia "mutată"... atunci căutăm febril "emoţia", o confirmare a faptului că suntem vii, că suntem capabili de fapte mătreţe, că durerea fizică provocată de emoţia răscolitoare şi devastatoare este bună.

Semne sau partea nevăzută a lucrurilor...

Discutam cu cineva ieri că o pisică moartă trebuie îngropată, nicidecum congelată... azi am trecut pe lângă o pisică moartă, zăcea pe trotuar cu capul răsucit, cu ceva urme de sângerare, de moarte violentă...

Cărţile din viaţa mea (IV)

Sonete de Shakespeare la cină...
pentru mai târziu când îmi reapare cheful...

Cărţile din viaţa mea (III)

Masacrul cărţilor
Aş vrea să-i pot da "skip" acestui capitol, aş fi vrut ca el să nu fi existat niciodată în viaţa mea... E complicat şi totodată frustrant să vorbeşti (în public) despre nişte experienţe personale traumatizante şi dureroase...
Ok, vă voi scuti de detalii.
Deci, personajele - eu, cărţile mele şi agresorul meu într-o lungă şi istovitoare şi delirantă poveste, unii i-au spus de dragoste... Motive - gelozie, paranoia, orgolii rănite, refuz total şi absolut, blocaj, ură reciprocă... victime - cărţi aruncate, terfelite, trântite de zeci de ori în pământ, aruncate în budă, sfâşiate, monoloage infiorătoare pe tema pretinselor mele preocupări intelectuale... Blandetea noptii de scott fitzgerald luată în şuturi şi izbită de pereţi, cartea însoţită de autograf a unui inexistent rival ruptă mici fărâme... Mi-a luat ceva timp să pun pagini la loc, să le netezesc cu fierul de călcat, să caut prin biblioteci paginile lipsă, să le copiez şi să le duc la legătorie ca să le redau o a doua şansă, am căutat prin anticariate cărţi cu care să le pot înlocui pe cele distruse în totalitate(pentru a le restitui bibliotecii universitare), Honore de Balzac a fost de negăsit, l-am înlocuit cu Cel mai iubit dintre pământeni în două volume. Cel mai mult m-a durut Blândeţea nopţii, nu avea nicio vină...