Dileme...

... de ce parintii naturali nu pot fi si parinti spirituali in acelasi timp propriilor lor copii si b) de ce femeia trebuie sa se "curete" de pacatul de a fi dat nastere unei fiinte din moment ce pruncul este rodul unui act de procreere, consfintit de Biserica?
Altfel spus, ne crestinam fiul saptamana viitoare!

S-a spart teava...

ma gandesc cum ar fi o familie cu mai multi copii de 2, inca n-am curajul necesar, dar imi place ideea... iar ideile se materializeaza intr-un oarecare final. Cred ca m-am "defectat" de la poza cu sextupletii...

Mediocru vs realist - lectii invatate de la copii

Ma prinde fiica-mea pe picior gresit ca-i insir defectele, se repede sa-si caute agenda pentru notite. Ii zic de truismele clasicele caracterizari ale tuturor adolescentilor din toata lumea si din toate timpurile - dezordonata, usor influentabila, incredere de sine deficitara, nu stie ce vrea... ajungem si la "fara spirit competitiv", aici ma contrazice, i-am explicat ca unele trasaturi pot trece drept calitati sau defecte in functie de context, ma corecteaza "realista" si "cu picioarele pe pamant"... ii testez reactiile - nu ar vrea intr-o competitie sa si castige? nu ar vrea sa fie cea mai buna la ceva? nu se simte eclipsata de o prietena mai frumoasa sau mai desteapta decat ea? Face pe indignata: "si care-i satisfactia sa te fluiere toti cretinii pe strada? si care-i faza sa aiba toata lumea asteptari exagerate de la tine?", o bag atunci pe aia cu "te complaci in mediocritate?", "Nu, nu ma deranjeaza deloc sa fiu mediocra, dar imi displace cuvantul - suna mai bine realista si cu picioarele pe pamant" si intr-o competitie se baga numai daca ii convine miza, in rest nu o deranjeaza deloc "locul 3", "uite daca miza e o capra, eu de ce m-as strofoca sa castig o capra, n-am nevoie de o capra..." Rezum cu satisfactie, deci "realista si cu picioarele pe pamant... uite o abordare si o perspectiva asupra problemei la care nu m-am gandit".

Halucinante paralelisme

... suntem amondoua scorpioance - niciodata nu am legat prietenii cu scorpioance, dar avand in vedere ca si fiica-mea e scorpioanca si ca in ultimii 10 ani am dat doar peste barbati scorpioni, deci probabilitate ca si ea sa fie scorpioanca e oarecum medie... amandoua suntem la a doua casatorie cu cetateni romani, dupa o prima casatorie cu moldoveni "de-ai nostri" de care se pare am fost dezamagite putin spus (nimic spectaculos pana acum, multe basarabence se recasatoresc cu ardeleni, regateni, olteni, se pare ca o femeie basarabeanca divortata cu un copil nu este suficient de buna pentru barbatii nostri basarabeni (motiv invocat de un specimen de "vaza") ... amandoua avem cate doi copii - primul copil - fetita anul nasterii 1995 (fiicele noastre fiind ambele in clasa a 8-a) si al doilea un baietel (al ei de 5 ani, al meu ceva mai mic - 7 saptamani)... in copilarie ambele am facut pian si am incercat sa cultivam fiicelor noastre aceasta pasiune, ea cu ceva mai mult succes decat mine... amandoua am fost jurnaliste la Chisinau (eu reporter, ea editorialista)... amandoua am locuit pe strada Igor Vieru din Chisinau, deci la cateva sute de metri distanta cu mult inainte sa ne cunoastem in Bucuresti, intr-o camera de camin... asta cu locuitul pe aceeasi strada e oarecum ironica, mai multe sanse de a ne cunoaste si intalni le-am avut in Bucuresti locuind in sectoare diferite. Amandoua am facut traduceri din rusa pentru doua edituri din Bucuresti, prin urmare ambele avem carti pe care ne apare numele. Ea scrie poezii si proza, eu cochetez numai cu ideea de a scrie, incurajarile prietenelor nu mi-au fost de mare folos... astept sa am ceva de zis si dupa ma apuc serios de scris. Sotii nostri sunt ambii stelisti, jucatori de Bridge, administratori de firme... fiicele noastre ambele au cate un frate/sora din partea tatilor lor pe care nu i-au vazut niciodata. E oarecum creepy, atatea asemanari, se pare ca nu suntem atat de unici in univers...

Hapiness

Fericirea: motivare pe care viaţa şi-o dă ei însăşi.

Fericirea este plăcere fără regret.

Lista cu dorinte

oi fi in perioada fasta a vietii, habar nu am, dar ma surprind cu toate dorintele implinite si cu altele care abia am apucat sa le "concep". Am inceput sa-mi privesc dorintele cu ceva mai multa circumspectie, al naibii sa fie, dorintele se mai si implinesc... secretul o fi sa nu-ti doresti lucruri imposibile, ah.. m-am prins pana la urma. Si nici macar nu a fost greu.
Si totusi imi voi face un efort de imaginatie, dorinte imposibile.. pana la urma acestea ne anima cel mai mult...
1. Unirea cu Tara... o dorinta perfect realizabila in conditiile in care acelasi lucru si l-ar dori nici macar sute de mii sau milioane, sunt suficienti cateva sute cu ceva greutate decizionala. Si cica se va intampla, totul e sa ajungem la acea varsta onorbila.
2. ... m-am si blocat, vroiam sa cer ceva de genul "sa fie pace in lume" ... fezabil? NU? trecem mai departe.
... si cam atat pentru umanitate.
sa trecem la sfera privata:
- as vrea sa pot rescrie pagini din istoria personala, am rasfoit azi in Diverta o carte care spunea urmatoarele "niciodata nu e tarziu sa aveti o copilarie fericita. te poti intoarce oricand in trecut pentru a-ti reinterpreta experientele".
- as vrea sa incerc senzatia de zbor live, nu doar in visele mele... sau cel putin senzatia de plutire, imi amintesc ca o data (demult) pentru o fractiune de secunda am avut impresia (si crediinta) ca pot pasi pe apa fara sa ma scufund, evident in secunda doi mi-am zis ca e imposibil, si totusi, daca? rog sa-mi confirme cineva.
- am inceput sa "vad" tot felul de semne, m-au si bulversat cateva dintre ele - exemple? am primit la un curs un pix care avea in relief pe capac doua lebede, simbolistica aparte pentru interpretarea fidelitatii ca fenomen - un mit destramat de ultimele cercetari in domeniu (genetic). Am fost singura care le-a remarcat, probabil unica pentru care cele doua lebede insemnau ceva... as putea sa ma fac cititoare de semne, desi sunt la indemana oricui, teoretic...
- si inca ceva... dintotdeauna mi-am dorit o iubire absoluta, inca o mai vreau...

"What the Bleep Do We Want?"

... serios, mă chinuie întrebarea asta de ceva timp, niciun raspuns nu m-a satisfacut pana acum, întrebarea asta mi-au adresat-o mai mulţi, mi-am pus-o eu însămi în repetate randuri şi în diverse perioade ale vieţii şi de fiecare dată dezamagirea a fost cruntă - habar nu aveam... pentru ca totuşi e o intrebare capitală, funcţie de răspuns, viaţa poate lua o întorsătura sau alta şi neştiind răspunsul la această întebare mă minunam de ce ma las purtată de valuri... ce ne face sa cautam compania unor oameni? ce ne determină să acceptăm o situaţie inacceptabila altfel? ce ne impinge să depăşim liniile de demarcaţie între moral si imoral?
Si poftim revelatia, lucrurile sunt ceva mai complexe, sau mai simple, daca vreţi decât "barbatii vor sex, iar femeile dragoste"... s-ar putea sa fie valabilă doar pentru mine, dar am intalnit persoane care căutau acelaşi lucru şi pe care nu i-am înteles atunci, îi inteleg acum... raspunsul e "emoţia". Ne trezim intr-o bună zi amorfi, incapabili de o emoţie vie, totul pare searbăd si fără consistenţă, aparent fără logică, fără sens... ne trezim cu goluri in plex, cu mintea şui, cu vise spulberate şi cu direcţia "mutată"... atunci căutăm febril "emoţia", o confirmare a faptului că suntem vii, că suntem capabili de fapte mătreţe, că durerea fizică provocată de emoţia răscolitoare şi devastatoare este bună.